Ma privesti cu aceeasi ochi cu care m-ai privit de atatea mii de ori. Stiu ca te uiti la mine altfel si totusi uneori parca nu e nimic schimbat. Nu stiu ce vezi tu. Dar stiu cum m-as vedea eu. Si sunt momente in care as vrea sa nu o faci. Pentru ca mereu in fata ta am fost altfel si totusi 100% eu. Nu pot sa-ti explic asta. Oricat de tampita si dezbracata de orice inhibiti m-ai vazut, a fost mereu o parte din mine care nu a vrut ca tu sa ma vezi asa cum ma vad eu uneori. Desi ma stii.. poate mai bine decat ar trebui. Dar e bine. E bine sa stii ca cineva te priveste si te vede asa cum esti si totusi inca e acolo pentru tine. Inca poti sa ma tii in brate cand am nevoie si sa ma privesti cu repros cand fac vreo prostie.

Si s-au schimbat multe intre noi. Prea multe sau mai bine zis mai multe decat credeam vreodata. Aceleasi gesturi si aceleasi cuvinte inseamna acum cu totul altceva. Si partea cea mai buna e ca imi place. Imi placea unde eram si imi place unde suntem acum, oricat de ciudat ar parea asta. Poate o sa-mi placa si unde vom fi, cine stie ? Totul se schimba cu o viteza uimitoare si nu stim nici unul unde vom fi maine dar mie una nici nu-mi pasa. Pentru ca acum.. e bine.

Aceleasi vise cu intelesuri total diferite, aceleasi imbratisari si aceleasi drumuri trasate prost. Nu o sa ajungem niciodata unde vrem daca incercam mereu sa anticipam asta. Si totusi eu continui sa o fac. Nu stiu daca e bine sau e rau. Pentru ca asa am ajuns aici chiar daca nu asta era planul. Exact cum am vrut intotdeauna uneori e bine doar sa te lasi purtat de val si sa vezi pe ce tarm te duce.

Te privesc din nou in ochi. Esti tot acolo. Asa cum ai fost mereu. Zambesc. Zambesti. Achitam nota. Ne ridicam si iesim in vantul de afara. Pentru cateva secunde nu stiu in ce directie sa o apuc. Tot parul imi e pe fata si nu ma pot orienta. Incepem sa radem si ma iei de mana. Ma ghidezi printre oameni si masini pana pe plaja. Aici e bine, chiar daca vantul bate inca si mai tare. Valurile inspumate incearca din rasputeri sa ajunga la noi. Exact asa ma simt si eu.. undeva departe incercand din toate puterile sa ajung la mine, la tine, la tot. Dar nu-mi iese. Sunt inca undeva in larg si plutesc in deriva. Ne privesc de undeva de deasupra si imi dau seama cat de ciudat este totul. Cat de mult imi place. Si mai ales cat de mult imi doresc ca asta sa nu se schimbe niciodata. Cateva picaturi reci de ploaie ma fac sa revin imediat inapoi pe pamant. Privim amandoi derutati in jur si apoi ne uitam unul la altul. Oamenii alearga care incotro si noi suntem inca pierduti unul in ochii celuilalt. Nu e nevoie de cuvinte. Doar cateva secunde. Ne ridicam si fara graba ne scuturam nisipul de pe haine, apoi pornim incet spre oras. Vant groaznic si ploaie torentiala, dar stim amandoi ca e deja mult prea tarziu pentru a ne obosi alergand, oricum deja eram uzi pana la piele si casa in care stam nu e departe de aici.

Ne schimbam si ne uscam parul. Ne punem in pat si ne deschidem televizorul. Acelasi serial vechi de ani ruleaza si noi zambim amintindu-ne alta noapte petrecuta unul in bratele celuilalt urmarind acelasi film. Aceeasi oameni, acelasi serial. Si totusi acum.. e altfel. Dar.. e bine. Si te iubesc pentru asta. Multumesc.

pentru ca imi aduc aminte.. si pentru ca conteaza.. si mai ales pentru ca sticla de vin este inca acolo…

Si acum.. privindu`ti profilul in lumina difuza a lampii imi dau seama ca stiu exact de ce am venit la tine.. de ce a fost singurul loc in care am reusit sa invat.. si de ce nu as mai vrea sa ma ridic din pat in dimineata asta.. zambesc.. si parca auzindu-mi gandurile te intorci spre mine zambind si cu ochii impaienjeniti de somn.. “Buna dimineata!” imi zici si te apleci sa ma saruti.. dispari iar in bucatarie si ca intotdeauna cana mea albastra e plina cu cafea..

Privind fiecare picatura de ploaie care se scurge pe geam realizez ca nici nu trebuie sa ma ridic din pat azi.. poate ca merit o pauza.. si privind pe biroul tau imi dau sema ca avem amandoi nevoie.. undeva dincolo de geam ploua.. aici in schimb.. e perfect.. inca o zi.. doar atat.. promit..

yeah.. i do..

Clipa asta imi aduce aminte de o dimineata cu tine.. a fost kiar dupa noaptea aceea, tii minte? ma trezisem eu cu noaptea in cap dupa 2 ore de somn cu tine`n gand.. nu am putut niciodata sa`mi explic cum si de ce s`a intamplat tocmai atunci..

cineva ma impinge si undeva in amalgamul de culori vad un nume.. iar imi amintesc de tine.. poate ca totusi. . uneori kiar mi`e dor de tine..

La noapte ne certam definitiv,
Ne despartin in mici felii de paine
Si ne uram acum fara motiv,
Sa ne-mpacam fara motive maine.

Nu-i cauza si nu e nici efect
In toata inclestarea asta mare,
Iubirea noastra toata-i un defect,
Fereasca Dumnezeu sa se repare.

Ref :
Imi vine sa te-njur de Dumnezeu
Si-apoi sa-L rog pe El sa te salveze
Esti binele, precum esti raul meu,
Cea mai cumplita dintre ipoteze.

Ma calci pe nervi si ma innebunesti,
Ai sa ma faci, fierbinteo si rebelo,
Cu-aceste negre maini imparatesti

Sa-ti nimeresc gatlejul ca Othello.

Tu, am impresia, nici nu observi
Cu ce iubire te pastrez in mine,
Pe inima te port, te duc pe nervi,
M-ai prefacut in cioburi si ruine.

La tot ce-i hotarat definitiv
Nu am nici azi nimica impotriva,
Dar eu ma tem sa nu gasim motiv
Pentru o despartire relativa.

Promite-mi ca pe celalalt taram
Ne vom vedea cu niste ochi de gheata
Atata timp cat nu ne hotaram
La scurta despartire de o viata.

perdelele flutura in adierea usoara a vantului.. ma ridic in capul oaselor.. ma dau jos din pat si ma indrept spre terasa.. cu ochi intrebatori ma urmaresti pana ajung acolo.. ma asez pe un fotoliu si inchid ochii.. las vantul sa`mi mangaie pielea si mirosul marii sa`mi inunde narile.. ma intind dupa pachetul de tigari si ma intorc pentru a te privi.. te`ai ridicat intr`un cot si ma privesti.. nu spui nimic.. zambesti.. zambesc.. scot o tigara.. incepi sa razi.. sunt incorigibila.. stim amandoi asta.. ma intorc din nou spre mare.. caut bricheta.. nu o gasesc.. e in blugi.. si blugii.. prea departe.. ma intorc.. tu continui sa ma privesti zambind jucandu`te cu bricheta.. era prea dimineata pentru provocari.. gasesc un chibrit pe masa.. il aprind.. vantul il stinge.. aprind un al doilea.. si el este stins de o alta rafala de vant.. respir incet.. parca te vad cum razi in spatele meu.. aprind un al treilea chibrit.. din fericire pentru mine acesta are viata mai lunga decat predecesoarele lui si reusesc sa`mi aprind tigara.. trag cu sete.. inchid ochii.. si incet incet suflu fumul.. tu continui imi privesti profilul aproape adormit.. ce copil esti.. ma uit la tine si zambesc..

fum dupa fum.. val dupa val.. totul trece.. tu ai adormit.. eu am ramas singura.. savurez momentul.. nu ca nu ar fi ok cu tine.. dar asta era momentul MEU.. raman pentru cateva minute pierduta in gandurile mele.. pentru ca intr`un final sa vina intrebarea: “si daca maine…?” dar o voce nervoasa raspunde “si daca maine ce?” acelasi vesnic razboi.. capitulez.. o voce calma zice “poate ca nu maine..” poate….

sting tigara, ma ridic si ma bag in pat langa tine.. te privesc minute in sir.. tu.. tu esti ca un copil.. nu ai nici o problema.. nici o grija pe lumea asta.. totul e mult prea departe pentru a te putea atinge.. totul e departe aici.. dar…. nu si pentru mine.. “daca ar stii?” si apoi o alta voce “si daca nu?” o sa afle in cele din urma.. incerc eu sa le impac..

inainte sa adorm un ultim gand imi trece prin cap.. “si daca stie..?” dar de aceasta data vocea ramane fara raspuns.. sunt mult prea obosita pentru asta.. mai tarziu.. sau maine.. mai este timp.. “si daca nu..?”

incep sa colind strazile.. gasesc o cafenea.. intru.. imi iau un expresso.. si privesc trecatorii.. de ce sunt atat de grabiti? incotro se intreapta? de ce nu au timp sa se opreasca 2 secunde sa priveasca in jurul lor si sa observe miracolul vietii?

mi`am terminat cafeaua.. ma ridic, platesc si ies iar in strada aglomerata.. exact asa cum am prevazut picuri mari de ploaie incep sa cada pe asfalt.. oamenii incep sa alerge care incotro.. eu.. eu ma opresc si ma bucur de ploaie.. am asteptat`o prea mult timp pentru a fugi acum de ea..

fara sa`mi dau seama cand si cum am ajuns in fata blocului meu.. ma hotarasc sa intru.. eram deja fleasca si frigul se lasase.. caut cheile.. le scot repede.. si… f*ck! pe inel exista o singura cheie.. cea de la casa.. asta insemna ca trebuia sa stau in ploaie pana cand cobora sau venea cineva cu o cheie.. dupa 5 minute de stat in ploaie ma plictisesc sa stau in picioare.. asa ca ma duc frumos si ma asez pe bordura.. privesc cum picurii de ploaie cad in balta.. cercuri.. cercuri.. cercuri.. la un moment dat ploua atat de tare incat nu mai puteai sa le deosebesti.. era atat de frumos.. uitasem de frig.. de faptul ca eram incuiata pe dinafara.. de tot..

“Un adevarat spectacol, nu`i asa?” aud o voce din spatele meu.

“Mhm..” raspund ingandurata inainte sa realizez ca mai era cineva acolo.

“Deci.. preferi sa intrii in bloc si sa te duci sa te usuci inainte sa faci o pneumonie de toata frumusetea? sau sa ma asez langa tine pe bordura si sa stam in ploaie pana dimineatza?” ma intreaba el cu un zambet inocent pe buze. Vecinul de la 2.. se putea?

“O sa urc. Mersi.”

“Nici o problema.”

Intru in bloc. Cald. Bine. Deja uitasem de uraganul de afara. Urcam in lift. Trebuia sa`i zic ceva. Macar acum cand m`a “salvat” sa fiu politicoasa cu el.

“Ce noroc ca ai venit tocmai atunci.”

“Defapt a fost mai mult decat noroc. Mureai de frig asa ca am coborat sa te salvez. Ma gandeam eu ca ti`ai uitat cheile.. din nou.” spuse el cu un zambet superior in timp ce iesea din lift. Nici nu observasem ca hainele lui nu erau deloc ude. De ce ar fi facut asta pentru mine? Noi nu prea am vorbit de cand stam in acelasi bloc. Si mai ales.. de unde stia el ca eu imi uitam mereu cheile?

Oricum spre surprinderea mea observasem o chestie in seara asta.. si anume ca tipul care imi statea mereu in cale si care aparea cand imi doream mai putin.. era chiar… dragutz..