Sunt in acelasi loc in care m’ai lasat plangand cu trei zile in urma.. in aceiasi camera… in aceiasi casa veche… ploaia s’a oprit si de undeva din departare se aude o melodie… cineva canta la pian… undeva in vis.. nu stiu sigur daca sunt treaza sau doar visez… dar pare atat de real… melodia imi pare cunoscuta… oare cine o canta? este atat de frumos… ma ridic din pat cu greu… ma indrept spre usa… capul ma doare si am atatea scari de coborat… melodia se aude tot mai tare… imi inunda creierul… si sufletul… este cantecul pe care mi l’ai cantat tu vara trecuta… aceleasi variatii… aceleasi devieri de la melodie… si totusi nu esti tu cel de atunci… ceva s’a schimbat in sufletul tau… ma aproprii tot mai mult… am ajuns ca plutind pe melodie in salon… in mijloc este pianul… si cineva canta la el… da… ejti tu… nu imi vine sa cred… un pas gresit si podeaua scartaie… tu ridici ochii si imi spui senin: “am ajuns azi dimineata… nu am vrut sa te trezesc…” “daca ai sti prin ce cosmar am trecut… promite’mi ca nu ma vei mai lasa niciodata singura” “iti promit! sti de ce?” “de ce?” “pt ca te iubesc mai mult decat am iubit vreodata pe cineva… mai mult decat orice…” si apoi ma saruti… “si eu te iubesc” iti raspund incet inainte sa adorm in bratele tale…